Antibiotice în timpul sarcinii: La ce pericol sunt expuși copiii încă din viața intrauterină

Antibiotice în timpul sarcinii: La ce pericol sunt expuși copiii încă din viața intrauterină
Publicat: 11/02/2017, 17:25
Actualizat: 22/04/2017, 19:39

Testele făcute pe șoareci de laborator gestanți au arătat că apariția celulelor sistemului imunitar responsabile cu protecția împotriva bolilor pulmonare se oprea în cazul bebelușilor ai căror mame făceau tratament cu antibiotice înainte de naștere.

Aceasta descoperire vine după ce cercetările mai vechi au arătat că antibioticele luate de mame în timpul sarcinii aveau un efect negativ asupra dezvoltării sistemului imunitar al copilului, eliminând atât bacteriile benefice, cât și pe cele nocive din intestin.

„Am vrut să vedem cum este posibil acest lucru și să identificăm o posibilă soluție pentru prevenirea acestui lucru”, a explicat cel care a inițiat studiul, cercetătorul Hitesh Deshmukh, de la Centrul Medical pentu Copii din Cincinnati.

„Am ales soarecii de laborator gestanți și le-am administrat două sau trei dintre cele mai cunoscute antibiotice utilizate în perioada neonatală, cu patru sau cinci zile înainte de naștere. Având în vedere că femeilor li se dau antibiotice cu 48 sau 72 de ore înainte să dea naștere unuit copil, este o aproximare potrivită”, a continuat acesta.

Astfel, cercetătorii au reușit să arate că sub influența antibioticelor producția de celule limfoide la nivelul plămânilor este intreruptă, favorizând apariția infecțiilor, de la ciuperci și viruși, la dezvoltarea pneumoniei.

Antibioticele sunt administrate de obicei femeilor care urmează să nască prin cezariană pentru prevenirea eventualelor infecții care pot apărea în timpul intervenției chirurgicale. Sunt, de asemenea, folosite și în cazul nașterilor naturale împotriva infecției cu un streptococ ce poate cauza moartea.

Sistemul imunitar uman are nevoie de aproximativ un an pentru a se dezvolta așa cum trebuie, astfel că intrarea în contact cu antibioticele chiar din timpul vieții intrauterine nu poate decât să afecteze în mod negativ acest sistem.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×